Ministerul Energiei a anunțat, în legătură cu comunicatul său de ieri, șters ulterior, în care se afirma că ministrul de resort din Republica Moldova, Victor Parlicov, i-ar fi transmis omologului său român, Sebastian Burduja, că ″există intenții ca Federația Rusă să atace sau să îngreuneze implicarea statului în gestionarea activităților, făcându-se referire la încălcarea dreptului de investitor″, că textul era ″incorect și neautorizat″ și că va lua măsuri disciplinare.
Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră ar putea face ca România să devină cel mai mare producător din Uniunea Europeană, în condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniune, însă în niciun caz țara nu poate concura Rusia pe această piață, a declarat, la Profit Energy.forum, ministrul Energiei, Anton Anton.
Compania de stat Hidroelectrica a anulat licitația lansată în mai anul trecut pentru megacontractul estimat la 97,5 milioane euro, de retehnologizare a amenajării hidroelectrice de la Vidraru. Două mari companii de stat din China figurau printre aspiranții la adjudecarea contractului. La licitație s-a înscris și compania miliardarului rus Alexei Mordașov, apropiat al președintelui Putin.
Rușii spun că vânzările rafinăriei Petrotel au crescut cu peste 10% în primul trimestru din 2016, față de intervalul similar din 2015, randamentul actual al rafinăriei fiind de 99,5%. Anul trecut, la rafinăria Petrotel au fost procesate 2,24 milioane de tone de țiței, iar compania și-a îmbunătățit indicatorii financiari. În perioada 2008-2014 inclusiv, Petrotel Lukoil a raportat pierderi cumulate de peste 2,2 miliarde lei.
Romgaz, producător de gaze naturale controlat de statul român, va plăti suma de 1,14 milioane euro, TVA inclusă, companiei americane de consultanță DeGolyer and MacNaughton pentru servicii de auditare externă a resurselor și rezervelor de gaze din zăcămintele aflate pe perimetrele concesionate de Romgaz.
Sistarea furnizării de gaze naturale din Rusia către UE rămâne principalul risc pentru siguranța aprovizionării cu gaze naturale a României, potrivit Guvernului, care evaluează acest risc ca având probabilitate medie și impact potențial major, cu toate că, din aprilie, nu au mai fost importate deloc gaze și este posibil ca, de anul viitor, să se renunțe cu totul la importurile de la Gazprom, întrucât producția internă ar putea fi capabilă să asigure integral consumul.